vineri, 25 septembrie 2009

duminică, 15 martie 2009

Politia greaca a dezmembrat o retea de prostitutie cu ajutorul politiei romane

Vineri, 13 Martie 2009



Poliţia elenă a anunţat astazi eliberarea a două românce care erau obligate să se prostitueze la Atena şi arestarea a patru membri ai reţelei care le exploata, după ce fusese alertată de autorităţile române, transmite NewsIn.

Anunţaţi în urmă cu două luni de autorităţile române, anchetatorii greci au descoperit femeile într-un hotel din centrul Atenei transformat în bordel. Proprietarul şi o angajată, amândoi greci, au fost arestaţi, ca şi alte două românce suspectate de complicitate.

Poliţia, care continuă să caute o a treia româncă, considerată de autorităţile de la Bucureşti drept victimă, a precizat într-un comunicat că fost pusă pe pistă de o patra româncă de 17 ani, audiată în cursul anchetei şi care tocmai scăpase din mâinile bandei.

Fata a declarat că a fost răpită în România de trei compatrioţi care au dus-o în Grecia şi au vândut-o pentru 3.000 de euro unui proxenet albanez.

miercuri, 11 martie 2009

j
Refugiu

Joi, 18 Decembrie 2008

O femeie s-a refugiat ieri in spatele unui politist, in timp ce aproximativ o suta de tineri aruncau cu oua, pietre si iaurt in fortele de ordine care aparau intrarea in incinta principalului tribunal din Atena. Tinerii cereau eliberarea colegilor lor detinuti in timpul gravelor tulburari declansate de moartea adolescentului Alexandros Grigoropoulos, impuscat de politisti la 6 decembrie.

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Bombe artizanale si incendii la Atena si Salonic


29 ianuarie 2009


Noi atacuri au avut loc in noaptea de miercuri spre joi in cele mai mari orase ale Greciei, Atena si Salonic. Noua masini au fost incendiate, scrie Associated Press.

La Atena, o bomba artizanala a avariat sase autoturisme, la o reprezentanta de automobile straine din sudul orasului. De asemenea, a fost incendiata o masina a Ministerului Lucrarilor Publice.

Si la Salonic, persoane neidentificare au turnat benzina peste duba unei firme de paza si peste un autovehicul apartinand municipalitatii.

Atacurile anarhiste sunt din ce in ce mai frecvente si sunt indreptate asupra proprietatilor guvernului, bancilor, masinilor cu numere diplomatice si companiilor straine.

Punctele de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia, redeschise pentru scurt timp


28 ian 2009


Toate cele trei puncte de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia, blocate de mai multe zile de agricultorii greci protestatari, au fost redeschise astăzi pentru câteva ore, informează agenţiile bulgare Focus şi Novinite, citate de Agerpres.

În urma negocierilor cu poliţia de frontieră bulgară şi autorităţile greceşti, protestatarii au fost de acord să permită trecerea a 100 de TIR-uri de ambele părţi, precum şi a 50 de automobile, la principalul punct de frontieră, Kulata-Promahonas.

Măsura a redus semnificativ şirul de autovehicule aflate de partea bulgară a graniţei, ajuns acum la 3 kilometri.


Şi celelalte două puncte de trecere au fost redeschise pentru scurt timp: Kapitan Petko Voivoda-Ormenion între orele 14.00 şi 15.30, iar Ilinden-Eksohi, între 15.00 şi 17.00, ora locală, a informat biroul de presă al poliţiei de frontieră bulgare.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Oficialii eleni vor ca bancile grecesti sa-si reduca fondurile alocate pietelor din Balcani


28.01.2009

Autoritatile de la Atena au avertizat bancile grecesti asupra pericolelor implicate de eventuale transferuri de fonduri din cele 28 mld. euro primite de la stat catre subsidiarele lor din tarile balcanice.

Avertismentul vine pe fondul amplificarii temerilor privind o amplificare a turbulentelor din aceste tari, scrie Financial Times.

George Provopoulos, guvernatorul Bancii Greciei, a declarat ca este ingrijorat de impactul pe care criza financiara globala l-ar putea avea asupra acestor tari, printre care se numara Romania, Bulgaria si Serbia si care au inregistrat in ultimii ani o explozie a creditarii in moneda straina. "Am sfatuit bancile sa fie mult mai prudente in a imprumuta bani si sa analizeze in detaliu conditiile economice din aceste state".