sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Bombe artizanale si incendii la Atena si Salonic


29 ianuarie 2009


Noi atacuri au avut loc in noaptea de miercuri spre joi in cele mai mari orase ale Greciei, Atena si Salonic. Noua masini au fost incendiate, scrie Associated Press.

La Atena, o bomba artizanala a avariat sase autoturisme, la o reprezentanta de automobile straine din sudul orasului. De asemenea, a fost incendiata o masina a Ministerului Lucrarilor Publice.

Si la Salonic, persoane neidentificare au turnat benzina peste duba unei firme de paza si peste un autovehicul apartinand municipalitatii.

Atacurile anarhiste sunt din ce in ce mai frecvente si sunt indreptate asupra proprietatilor guvernului, bancilor, masinilor cu numere diplomatice si companiilor straine.

Punctele de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia, redeschise pentru scurt timp


28 ian 2009


Toate cele trei puncte de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia, blocate de mai multe zile de agricultorii greci protestatari, au fost redeschise astăzi pentru câteva ore, informează agenţiile bulgare Focus şi Novinite, citate de Agerpres.

În urma negocierilor cu poliţia de frontieră bulgară şi autorităţile greceşti, protestatarii au fost de acord să permită trecerea a 100 de TIR-uri de ambele părţi, precum şi a 50 de automobile, la principalul punct de frontieră, Kulata-Promahonas.

Măsura a redus semnificativ şirul de autovehicule aflate de partea bulgară a graniţei, ajuns acum la 3 kilometri.


Şi celelalte două puncte de trecere au fost redeschise pentru scurt timp: Kapitan Petko Voivoda-Ormenion între orele 14.00 şi 15.30, iar Ilinden-Eksohi, între 15.00 şi 17.00, ora locală, a informat biroul de presă al poliţiei de frontieră bulgare.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Oficialii eleni vor ca bancile grecesti sa-si reduca fondurile alocate pietelor din Balcani


28.01.2009

Autoritatile de la Atena au avertizat bancile grecesti asupra pericolelor implicate de eventuale transferuri de fonduri din cele 28 mld. euro primite de la stat catre subsidiarele lor din tarile balcanice.

Avertismentul vine pe fondul amplificarii temerilor privind o amplificare a turbulentelor din aceste tari, scrie Financial Times.

George Provopoulos, guvernatorul Bancii Greciei, a declarat ca este ingrijorat de impactul pe care criza financiara globala l-ar putea avea asupra acestor tari, printre care se numara Romania, Bulgaria si Serbia si care au inregistrat in ultimii ani o explozie a creditarii in moneda straina. "Am sfatuit bancile sa fie mult mai prudente in a imprumuta bani si sa analizeze in detaliu conditiile economice din aceste state".

Politistii greci au arestat 24 de persoane intr-o ancheta privind pornografia infantila


28 ianuarie 2009

Cel putin 24 de persoane au fost arestate in Grecia, fiind suspectate de vanzarea si distribuirea pe Internet de materiale pornografice cu minori, anunta CNN, citand politia locala.

Arestarile au fost facute in urma unei operatiuni denumite Myosis, care s-a desfasurat la nivelul intregii tari. Printre cele sapte orase vizate s-au numarat Atena, Salonic si Petra.

Ancheta a durat trei luni si ea a inceput dupa o informatie furnizata de biroul Interpol din Londra.

Politistii greci au descoperit 137 de utilizatori de Internet implicati in vanzarea, cumpararea si distribuirea de pornografie infantila. Ofiterii au reusit sa identifice 24 dintre acestia, pe care i-a arestat.

Autoritatile au confiscat 28 de hard-drive-uri, opt laptopuri si DVD-uri cu filme porno.

Politia a afirmat ca materialul confiscat este "foarte explicit", citand imagini cu un bebelus de sase luni cu mainile legate in timp ce este abuzat de adulti.

luni, 26 ianuarie 2009

Eroul român din Grecia, răsplătit de MAE

26 Ianuarie 2009

Dumitru Hârşenie, românul care a împiedicat doi georgieni să jefuiască săptămâna trecută o bancă din Salonic va primi, din partea Ministerului Afacerilor Externe, o diplomă de excelenţă.

Gestul său de curaj va reprezenta, în opinia Luminiţei Sanda Hriţuleac, Consul al României la Salonic, "un motiv de mândrie pentru comunitatea de români din Grecia".

Aceasta a mai declarat pentru evz.ro că este "normal să fie răsplătit pentru gestul său". În acest moment, Hârşenie este internat la un spital din Salonic, după ce a fost împuşcat, de unul dintre hoţi. A fost operat la scurt timp de la internare, iar starea sa este stabilă, dar nu suficient de îmbunătăţită pentru a fi externat, a mai menţionat consulul Hriţulescu.

Românul de 33 de ani a reuşit să împiedice joi doi cetăţeni de origine georgiană să jefuiască o bancă. Conform afirmaţiilor sale pentru ziarul Gândul, aceştia fac parte dintr-un clan periculos, responsabil pentru multiple tâlhării din Salonic. Hoţii au recunoscut poliţiei că au fost implicaţi în cel puţin 25 de cazuri de jafuri armate.

Împotriva unei reţele mafiote

Dumitru Hârşenie se afla în apropiere de sediul băncii şi monta o ţeavă de gaz. Acesta a mai precizat pentru Gândul că în momentul în care a auzit că lumea striga să se oprească hoţii a fugit spre ei şi i-a lovit, doborându-i de pe motocicletele cu care vroiau sa plece de la locul faptei. A fost împuşcat în timp ce se lupta cu amândoi hoţii, iar alţi martori au intervenit şi au ajutat la mobilizarea acestora până la sosirea autorităţilor.

După ce va fi externat, Consulatul din Salonic va organiza o ceremonie în cadrul căreia îi va înmâna lui Dumitru Hârşenie o diplomă de excelenţă. În acest moment, autorităţile române sunt în contact direct cu Dumitru Hârşenie şi au menţionat că se ocupă de situaţia acestuia.
New York Times: euro poate fi o povara

26 Ianuarie 2009

Apartenenta la zona euro a protejat economiile statelor care au adoptat moneda euro de riscul valutar, dar, pentru ca impune un control strict al deficitului bugetar, a lasat tarile mai putin dezvoltate fara un mecanism de actiune in fata crizei financiare, potrivit New York Times. Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania fac fata unor crize majore si se deschide fie perspectiva falimentului, fie aceea, mai putin probabila, a abandonarii monedei unice. Economiile lor sunt mai riscante si costurile imprumuturilor sunt mai mari. In conditiile unei caderi foarte agresive a economiilor,tarile care au nevoie de ajutor se gasesc prinse intr-o fundatura a politicilor: creditarea este disponibila, dar numai la niste dobanzi menite "sa-i pedepseasca". Totodata, imprumuturile ulterioare nu numai ca intra in contradictie cu directivele Comisiei Europene, dar ridica si semne de intrebare in ceea ce priveste solvabilitatea tarii respective.
"Italienii, spaniolii, grecii au continuat sa traiasca intr-un tinut fericit, cheltuind ceea ce nu aveau", a spus George Economou, un om de afaceri grec, contempland problemele economice prin care trece economia tarii sale.

Ciocniri între anarhişti şi poliţişti la Atena

24 Ianuarie 2009

Elemente anarhiste au atacat forţele de ordine, sâmbătă, în capitala Greciei, în timpul unui marş spre Parlament, la care participau aproximativ 1.000 de manifestanţi care protestau împotriva morţii unui adolescent ucis în decembrie.

"Circa 150 de anarhişti, care se detaşaseră din cortegiu, au aruncat cu pietre în poliţişti care au ripostat cu gaze lacrimogene. În continuare, elemente anarhiste au atacat cu bombe incendiare birourile ministrului apărării", a declarat un responsabil al poliţiei care şi-a păstrat anonimatul.

Manifestanţii au incendiat un chioşc de ziare şi o staţie de autobuz, avariind şi patru bănci în centrul Atenei. Forţele de ordine au vânat mici grupuri de tineri în diverse puncte ale sectorului şi au operat cel puţin două arestări.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Agricultorii greci au blocat un punct de trecere a frontierei catre Bulgaria


21 ianuarie 2009

Punctul de frontiera de la Promahonas, dintre Grecia si Bulgaria, a fost inchis din cauza protestelor initiate de agricultorii greci.

Pentru cetatenii romani aflati in Grecia, intoarcerea spre Romania se poate desfasura prin Republica Macedonia, pe la punctul de trecere Evzoni, care in acest moment este liber, anunta Ministerul Roman de Externe, intr-un comunicat dat publicitatii. Ruta ocolitoare este cu aproximativ 300 de kilometri mai lunga decat ruta initiala, mentioneaza comunicatul.

Marti seara, aproximativ 20 de cetateni romani aflati intr-un autocar pe ruta Grecia-Romania, erau asteptati la Consulatul General al Romaniei la Salonic pentru eliberarea titlurilor de calatorie necesare in Republica Macedonia. Aceste documente sunt necesare pentru tranzitarea statelor din afara Uniunii Europene. Consulatul General al Romaniei la Salonic este in contact cu autoritatile locale si cu firmele de transport, pentru a asigura sprijinul necesar in caz de nevoie.

MAE mai precizeaza ca miscari de protest similare s-au mai inregistrat in regiunea Tesalia, care au dus la blocarea autostrazii Atena-Salonic si a soselelor din Kavala, Xanti (nordul Greciei), Livadeia (Grecia centrala) si Hania (Creta).
Rapirile, afacere banoasa: eliberat pentru 20 milioane de euro

21 Ianuarie 2009

Armatorul grec Pericles Panagopoulos, in varsta de 74 de ani, rapit la 12 ianuarie, la Atena, de persoane necunoscute, a fost eliberat in noaptea de luni spre marti in apropiere de capitala elena, au anuntat surse din cadrul politiei.

Armatorul a fost luat in custodie de politie in apropiere de zona industriala Aspropyrgos, la vest de capitala, unde rapitorii sai au avertizat familia ca il vor elibera, a adaugat sursa citata. El a fost eliberat dupa ce, potrivit presei, familia ar fi platit o rascumparare de 15-20 de milioane de euro.

Armatorul, unul dintre cei mai bogati oameni din Grecia, nu pare sa fi fost maltratat de rapitori, dar dupa o saptamana de captivitate si fiind grav bolnav, el necesita spitalizare preventiva intr-un spital privat din Atena, a adaugat sursa citata.

Pe toata perioada cat acesta era in captivitate, politia a pastrat tacerea dar, potrivit presei, familia armatorului a depus duminica rascumpararea ceruta intr-o zona parasita din Beotia, o regiune agricola situata la circa 100 de kilometri nord de Atena.

Sotia armatorului, Katerina Panagopoulou, a intervenit sambata pe mai multe posturi de televiziune elene pentru a "implora si a le cere" rapitorilor sotului ei sa il elibereze, pentru ca acesta are nevoie de ingrijiri zilnice, precum si de insulina.

Panagopoulos, fondatorul celei mai mari companii de feriboturi din Grecia, Attica, a fost rapit in urma cu o saptamana, impreuna cu soferul sau, de trei persoane necunoscute si inarmate cu mitraliere, care au blocat cu o camioneta masina in care acesta tocmai plecase de acasa, din Kavuri, o suburbie rezidentiala din capitala Greciei.

Raufacatorii i-au transferat pe cei doi barbati intr-o alta masina si l-au eliberat pe sofer dupa cativa kilometri. Ulterior, ei au ars cele doua vehicule utilizate, furate recent din Atena.

Un alt bogatas, "rascumparat" cu 12 milioane de euro

In iunie, presedintele Federatiei Industriilor din Grecia de Nord, Georges Mylonas, in varsta de 49 de ani, presedintele Alumil, cel mai important grup grec de aluminiua, a fost rapit la Salonic, in nordul tarii si eliberat 15 zile mai tarziu, in schimbul unei rascumparari de 12 milioane de euro. Presupusul organizator al acestei rapiri, Vassilis Palaiokostas, aflat in libertate din iunie 2006, dupa ce a evadat in mod spectaculos din principala inchisoare elena, folosind un elicopter pilotat de fratele sau, a fost arestat in august.

marți, 20 ianuarie 2009

Grecii nu renunta la amenintarile impotriva politistilor

16 Ianuarie 2009

Grupul terorist grec "Lupta Revolutionara� (EA) a amenintat politia cu noi atacuri si a lansat un apel la noi violente si si-a asumat responsabilitatea pentru recentele atacuri, intr-un comunicat oficial, relateaza Mediafax.

Grupul, considerat cel mai periculos din Grecia, a avertizat ca va continua sa riposteze la violentele politiei. EA a revendicat atentatul din 5 ianuarie, care a vizat trei agenti de politie in fata sediului Ministerului Culturii. De asemenea, gruparea si-a asumat responsabilitatea si pentru atacul din 23 decembrie impotriva unui vehicul al politiei, explicand ca a ripostat la moartea lui Alexis Grigoropoulos, in varsta de 15 ani, ucis de un politist la 6 decembrie. "Daca terorismul politiei se intensifica, si noi vom intensifica lupta�, mentioneaza grupul extremist. Intr-o amenintare voalata, EA a anuntat ca il "asteapta� pe politistul care l-a impuscat pe adolescent. Aparuta in 2003, EA figureaza pe lista Uniunii Europene a organizatiilor teroriste.

joi, 15 ianuarie 2009

Imigraţie: Italia, Grecia, Malta şi Cipru cer intervenţia UE


14 ian 2009

Miniştrii de interne ai Italiei, Greciei, Maltei şi Ciprului cer mari multe iniţiative eficace din partea UE în lupta contra imigraţiei clandestine, s-a precizat marţi la Roma, în cadrul unei conferinţe de presă, informează Agerpres.

Cele patru ţări au anunţat că au trimis un delegat comun la Comisia Europeană şi la preşedinţia cehă a UE, pentru a 'cere ca instituţiile europene să pună în aplicare iniţiative eficace' de luptă contra afluxului de clandestini pe coastele acestor state.

Ministrul italian Roberto Maroni a ţinut să sublinieze importanţa 'acestei cooperări strânse între patru ţări care au probleme comune pe frontul imigraţiei clandestine'.

Peste 67.000 de persoane au traversat Mediterana pentru a cere azil în Europa în 2008, dintre care jumătate sunt sosite în Italia şi Malta, conform datelor publicate vineri de către Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (HCR).

Doar Italia a înregistrat un aflux de imigranţi clandestini de 36.900 în 2008, o cifră în creştere cu 75% comparativ cu anul 2007, conform Ministerului de Interne.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Libertatea politică în lume a înregistrat un declin în 2008

13 ian 2009

Libertatea politică a înregistrat un declin în 2008, pentru al treilea an consecutiv, Rusia şi Grecia ocupând poziţii inferioare celor din 2007, din cauza incidentelor politice, în timp ce Irakul şi Malaysia au urcat în clasament datorită pluralismului, anunţă Freedom House în raportul său anual, relatează Reuters.

Potrivit Freedom House, Rusia, criticată pentru alegerile care nu au fost "nici libere, nici corecte", se află în fruntea curentului negativ.

Poziţia Greciei a fost afectată de revoltele din luna decembrie, dar şi de "incapacitatea" guvernului de a le controla, potrivit raportului prezentat într-o conferinţă de presă organizată la Taipei.

La polul opus, Irakul, confruntat cu ani de conflicte, a înregistrat unele progrese datorită ameliorării securităţii şi a unei mai ample implicări politice a sunniţilor. Malaysia a primit şi ea o notă mai bună, în urma rezultatelor înregistrate de opoziţie la alegerile naţionale.

Cele 89 de state sau regiuni "libere" ale lumii le-au depăşit ca număr pe cele calificate ca "nefiind libere" (42), însă drepturile politice şi libertăţile civile au avut de suferit în general, pentru că guvernele au încercat să copieze revoluţii antiautoritariste după modelul revoluţiilor de diverse culori, comentează Freedom House.

"Deşi regresele înregistrate în anul 2008 nu au fost substanţiale în majoritatea ţărilor, acestea au fost numeroase şi au afectat majoritatea regiunilor", se arată în raport, care a citat 34 de regrese şi 14 progrese.

Finlanda este pe primul loc pe lista celor 193 de ţări şi regiuni evaluate, iar Coreea de Nord se află pe ultima poziţie, la fel ca anul trecut.

Şi China ocupă o poziţie joasă pe listă pentru că, în loc să îmbunătăţească situaţia drepturilor omului şi democraţia în perspectiva Jocurilor Olimpice, a organizat un "spectacol totalitar", potrivit raportului asupra anului 2008.

Criza financiară globală ameninţă libertăţile politice şi civile în zone "fără instituţii democratice" şi "supape de securitate" care să reducă riscul apariţiei conflictelor, a avertizat Christopher Walker, directorul pentru cercetări al Freedom House. "Criza financiară se va intensifica în timp", a spus el, la Taipei. "Anul 2009 va fi chiar o provocare în acest sens", a subliniat el.
Cutremur de 5,3 grade in largul insulei Creta

13 ianuarie 2009

Un seism cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs, marti dimineata, in largul insulei Creta, transmite France Presse.

Cutremurul a fost calificat de Institutul pentru dinamica pamantului al Observatorului din Atena, ca fiind unul “puternic”.

Localizat pe mare, la 40 km sud-est de Atena, seismul a fost resimitit puternic pe insula Creta, insa deocamdata nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.
Armatorul grec Pericles Panagopoulos a fost rapit la Atena

12 ianuarie 2009


Armatorul grec Pericles Panagopoulos a fost rapit, luni, in apropiere de locuinta sa aflata in suburbiile Atenei, transmite BBC. Trei barbati inarmati i-au rapit pe Panagopoulos si pe soferul sau, dupa ce au blocat masina acestora in cartierul Kavouri. Armatorul, in varsta de 70 de ani, este fondatorul celei mai mari companii de navigatie din Grecia, Attica.


Trei barbati inarmati i-au rapit pe Panagopoulos si pe soferul sau, dupa ce au blocat masina acestora in cartierul Kavouri. Rapitorii i-au transferat pe cei doi intr-o alta masina, o duba care a fost descoperita ulterior la 150 de km distanta de locul incidentului.

Soferul a fost gasit incatusat in masina abandonata a rapitorilor

Un muncitor constructor a anuntat politia dupa ce a fost martor la rapire. Politistii au anuntat ca asteapta sa intre in contact cu rapitorii.

Panagopoulos, in varsta de 70 de ani, este fondatorul celei mai mari companii de navigatie din Grecia, Attica.

Potrivit BBC, Pericles Panagopoulos a fost descris ca un "vizionar in domeniul navigatiei".

El a vandut o companie de linie in 1990 pentru 330 de milioane de dolari, dupa care a facut avere punand bazele companiei Superfast Ferries.

BBC precizeaza ca armatorul grec se afla intr-o stare precara de sanatate.

Rapirile par sa devenit o noua metoda folosita de infractorii din Grecia in ultima perioada. Magnatul Giorgios Mylonas a fost rapit in 2008 si a fost eliberat dupa doua saptamani, cand familia sa a platit o recompensa de 12 milioane de euro.

Alpha Bank primeste 1 mld. euro de la statul grec in schimbul unor actiuni preferentiale

12.01.2009

Alpha Bank a vandut guvernului elen actiuni preferentiale totalizand 1,27 miliarde de dolari

Al treilea mare creditor din Grecia, Alpha Bank, a primit luni aprobarea din partea actionarilor pentru majorarea capitalului cu 950 de milioane de euro prin vanzarea de actiuni preferentiale catre stat, in cadrul unui pachet guvernamental de sustinere a grupului financiar, scrie Reuters.

Grecia a alocat 28 de miliarde de euro pentru sistemul bancar local pentru a asigura fluxul de lichiditati din economie.
O manifestaţie a profesorilor din Atena a degenerat în violenţe de stradă

Capitala Greciei a fost din nou scena unor proteste violente. O manifestaţie anti-guvernamentală, la care au luat parte profesori şi elevi, s-a încheiat cu bătăi de stradă.



Incidentele s-au înregistrat la încheirea unei manifestaţii la care au participat circa 3.000 de profesori, studenţi şi elevi, organizată la apelul sindicatelor pentru a denunţa politica guvernului de dreapta, relatează AFP.

Altercaţiile au avut loc în faţa sediului Universităţii între zeci de tineri cu feţele acoperite şi poliţie, care a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. La încheierea manifestaţiei, tinerii au incendiat pubele şi au aruncat cu pietre în poliţişti. Câteva sute de manifestanţi au rămas în jurul Universităţii din Atena, fiiind supravegheaţi de importante forţe de poliţie.

Manifestaţia a fost organizată cu ocazia comemorării morţii profesorului Nikos Temponeras, ucis în 1991, de un sindicalist de dreapta, la Patras.

Protestul intervine la o lună de la uciderea unui adolescent de către un poliţist, la Atena, incident ce a declanşat manifestaţii şi revolte în întrega ţară.

miercuri, 7 ianuarie 2009

Remaniere guvernamentală la Atena

07.01.2009

Ministrul de Interne, Prokopis Pavlopoulos, a fost păstrat în funcţie, în ciuda criticilor privind gestionarea crizei din Grecia.

Premierul grec, Costas Karamanlis, a efectuat miercuri o amplă remaniere a guvernului, afectat de scandaluri de corupţie şi criticat din cauza recentului val de violenţe stradale. În cadrul remanierii, ministrul Economiei şi Finanţelor, Giorgios Alogoskufis, a fost înlocuit de Yannis Papathanoasiou, care ocupa funcţia de secretar de stat pentru Economie.

În ciuda aşteptărilor opiniei publice, premierul Costas Karamanlis nu l-a înlocuit în fruntea Internelor pe Prokopis Pavlopoulos, criticat pentru modul în care forţele de ordine au reacţionat după ce un tânăr de 15 ani a fost ucis la Atena, pe 6 decembrie, de un poliţist. De altfel, Pavlopoulos şi-a înaintat demisia la câteva zile de la izbucnirea violenţelor, dar premierul i-a refuzat-o.

În schimb, Karamanlis l-a înlocuit pe adjunctul lui Prokopis Pavlopoulos care se ocupa de ordinea publică.

marți, 6 ianuarie 2009

Livrările de gaze ruseşti către Croaţia, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia au fost întrerupte total

06.01.2009

Bulgaria este singurul stat balcanic care depinde exclusiv de livrările de gaz rusesc în lipsa unor rezerve importante pe teritoriul său.

Livrările de gaze ruseşti spre Croaţia au fost întrerupte total, marţi dimineaţă, au declarat surse oficiale croate, citate de AFP, asta după ce în noaptea de luni spre marţi Rusia a oprit livrările către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia, potrivit Ministerului Economiei şi Energiei bulgar, citat de AFP şi preluat de MEDIAFAX.

"Furnizarea de gaz rusesc către Croaţia a încetat de la ora 05.00 (05.00, ora României)", a declarat Neda Erdeljac, o purtător de cuvânt al distribuitorului naţional croat de gaz, PLINACRO.

Ministerul Economiei croat a precizat că urmează să înceapă să facă reduceri pentru marii consumatori, asigurând totodată că în prezent gospodăriile nu vor fi afectate.

Croaţia produce aproximativ 60 la sută din necesarul său de gaze şi importă 40 la sută din Rusia.

"Livrările de gaze naturale la frontiera româno-bulgară pentru Bulgargaz destinate atât pieţei bulgare, cât şi tranzitului către Grecia, Turcia şi Macedonia au fost oprite marţi, în jurul orei 03.30, (03.30, ora României)” precizează ministerul într-un comunicat.








luni, 5 ianuarie 2009

Croatia, Grecia si Turncia anunta primele probleme cu livrarea gazelor

05.01.2009

Croatia, Grecia si Turcia au anuntat luni scaderi ale volumului de gaze pe care il importa din Rusia si care trece pe teritorului ucrainean, informeaza Reuters.

Astfel, livrarile de gaze catre Croatia au scazut cu 7%, catre Grecia cu o 30%, iar Turcia a cerut o marire a volumului de gaze importate direct de la Gazprom cu 17%.

Anunturile celor trei tari vin dupa ce Romania, Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehia au anuntat probleme ca urmare a opririi aprovizionarii cu gaze catre Ucraina.
Poliţist din Atena, rănit în urma unui atentat

Luni, 05 Ianuarie 2009

Un grup de persoane înarmate a atacat o patrulă de poliţie din cartierul Exarchia, locul unde, în urmă cu o lună, moartea adolescentului Alexandros Grigoropoulos declanşa lupte de stradă între poliţie şi tinerii anarhişti.


Atacul a avut loc în această dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Culturii. Un oficial din partea poliţiei, citat de AP, a anunţat că doi tineri au deschis focul, unul dintre ei fiind înarmat cu un Kalaşnikov.

Gloanţele l-au lovit pe unul dintre agenţii de poliţie în coapsă şi umăr, acesta fiind transportat în stare gravă la un spital din Atena. Au fost trase circa 30 de focuri, iar la finalul acestora, unul dintre membrii grupului a aruncat cu o grenada de mână

.Atacul vine la două săptămâni după ce un grup înarmat a tras într-un autobuz al poliţiei. Niciunul dintre cei 20 de agenţi din autovehicul nu a fost rănit.

Alte manifestări violente împotriva poliţiei au avut loc în zilele de după 6 decembrie, când Grigoropoulos a fost împuşcat mortal de un poliţist grec. Protestatarii au aruncat pietre şi sticle incendiare.
Grecia vrea observatori internaţionali la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza

Data: 5 ian 2009

Grecia invită Israelul să-şi oprească operaţiunea militară în Fâşia Gaza pentru a pune capăt tirurilor cu rachete ale mişcării Hamas şi propune instituirea unei prezenţe internaţionale la frontiera între cele două teritorii.

Ministrul grec al afacerilor externe, Dora Bakoyannis, a declarat ieri pentru RIA Novosti că "pentru detensionarea situaţiei trebuie dusă o politică bazată pe trei principii: încetarea focului, ajutor umanitar şi proces de pace. De altfel trebuie studiată serios posibilitatea unei prezenţe internaţionale în regiune, ca de exemplu desfăşurarea unor observatori internaţionali"."

Important este să se oprească vărsarea de sânge. Violenţa nu este o soluţie. Trebuie oprite imediat operaţiunile militare şi instituită o încetare a focului", a adăugat ministrul grec, opinând că ofensiva israeliană este "un foarte rău scenariu" care agravează consecinţele tragice ale crizei umanitare.
Piaţa muncii, liberalizată de ochii lumii


03 Ianuarie 2009


Ridicarea restricţiilor pentru românii şi bulgarii care vor să muncească în Spania, Danemarca sau Grecia este mai mult o măsură de formă, care nu va afecta pieţele muncii din ţările implicate, afirmă analiştii economici.


Criza a lovit deja aspru în sectoarele care necesitau cea mai multă forţă de muncă, respectiv construcţiile şi turismul, astfel că imigranţilor le este din ce în ce mai greu să-şi găsească un serviciu. Specialiştii estimează că măsura ar putea fi, mai degrabă, o avertizare pentru ca localnicii ţărilor din Vest să se abţină de la greve sau de la eventuale mişcări de stradă. Toate statele Uniunii Europene sunt ameninţate de creşterea şomajului, pe fondul crizei financiare aflate în plină desfăşurare.


Imigranţii, în concurenţă cu muncitorii naţionali



Grecia a decis în ultima zi a anului 2008 să permită accesul liber pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, din 1 ianuarie 2009, după ce Spania şi Danemarca luaseră decizii similare la începutul lunii decembrie. Măsura celor trei guverne nu va revoluţiona însă piaţa muncii, tocmai în contextul crizei financiare, susţin specialiştii. „Totul este legat de această criză economică. Oamenii nu se mai duc la pomul lăudat, astfel că, în opinia mea, este mai degrabă o presiune împotriva muncitorilor naţionali, pe care-i ameninţă cu forţa de muncă ieftină“, susţine Ilie Şerbănescu, analist economic. Sigura şansă a românilor este, de altfel, tocmai dispoziţia de a accepta condiţii de muncă mai proaste decât spaniolii sau grecii, de exemplu. „Ar putea avea astfel şanse mai mari de angajare“, sugerează consultantul financiar Bogdan Baltazar.

Datele oficiale arată că românii sunt ca număr a patra comunitate de străini din Grecia, după albanezi, bulgari şi ucraineni. Aproape 20.000 dintre aceştia lucrează cu contracte legale, dar estimările indică alte câteva zeci de mii de muncitori „la negru“, mai ales în construcţii şi la cules de măsline şi de portocale. În Danemarca, în schimb, sunt înregistraţi oficial doar câteva mii de români. În România, rata şomajului se situează în prezent în jurul a 4%, dar până la finele anului ar putea ajunge la peste 8%.


EFECTELE CRIZEI


Şomaj în creştere în toate ţările



Cele trei ţări care şi-au deschis piaţa muncii pentru români au deja din ce în ce mai mulţi şomeri. În cea mai delicată situaţie se află Spania, care se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europeană - 12,8% în luna noiembrie a anului trecut, ceea ce reprezintă un record pentru ultimii 12 ani. Analiştii economici estimează că şomajul ar putea ajunge chiar la 20% în 2010, ca urmare a prăbuşirii pieţei construcţiilor. Acest lucru, combinat cu salariile mici, ar putea provoca mişcări de stradă şi greve, aşa cum s-a întâmplat în anii ’80.


Statul spaniol oferă ca ajutor de şomaj 70% din salariu timp de aproape doi ani, în funcţie de perioada în care muncitorii au cotizat la asigurările sociale. Cu aproape trei milioane de şomeri, majoritatea rămaşi fără joburi în 2008, statul va fi bun de plată până anul viitor, timp în care va trebui să facă faţă unei depresii acute de pe piaţa muncii. Aceasta s-a schimbat odată cu venirea celor aproape cinci milioane de imigranţi. În ultima perioadă, spaniolii disperaţi după pierderea jobului din construcţii s-au aruncat asupra posturilor de culegător de fructe sau personal de serviciu, înlocuindu-i pe imigranţi, se arată într-o analiză Reuters. Rămaşi în stradă, mii de andaluzi s-au înscris la cules de măsline - recolta din decembrieianuarie, potrivit unei agenţii de plasare a forţei de muncă. Soluţia lor i-a distrus pe africani. Aceştia din urmă stau acum pe străzi sau în adăposturi, ameninţând să devină o problemă socială.


În Grecia, rata şomajului a ajuns la 7,2% în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, potrivit oficiului local de statistică. Estimările indică însă că numărul şomerilor se va mări în perioada următoare din cauza încetinirii creşterii economice. Comisia Europeană estimează că economia Greciei va avea o creştere de 2,5% în acest an, faţă de 2,7%, cât estimase iniţial guvernul elen. „Din cauza înrăutăţirii situaţiei economice mondiale, va scădea numărul vizitatorilor, fapt ce va afecta drastic piaţa muncii din sectorul turistic. În acelaşi timp, reducerea consumului îi va trece pe linie moartă pe unii comercianţi, care vor tăia din joburi. Aceste lucruri se vor întâmpla înainte de prima jumătate a lui 2009“, a afirmat Nikos Magginas, economist la Banca Naţională.


Chiar dacă Danemarca este, pe moment, o piaţă destul de stabilă, viitorul nu se anunţă lipsit de griji. Şomajul a început să crească în octombrie 2008, dar a rămas aproape de cel mai scăzut nivel din istorie. Prognozele indică o creştere la 3,2% în 2009, de la 1,8% în 2008.


sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Şomajul şi neîncrederea în politicieni,cauzele revoltelor din Grecia


Moartea tânărului de 15 ani nu a fost decât un pretext pentru exprimarea unor nemulţumiri faţă de criza socială din ţară, agasată de problemele financiare mondiale.

Tinerii îşi exprimă în mod violent frustrarea faţă de guvernarea conservatoare.
Sursa:
Reuters

Grecia: Cutremur de 4,4 grade pe scara Richter

  • Data: 2 ian 2009

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs în această după amiază, în largul insulei Eubeea, la nord de Atena, informează AFP, citată de Mediafax.

Deocamdată nu au fost semnalate victime sau pagube materiale în urma seismului, resimţit în special în centru şi în suburbia din nordul Atenei.

Epicentrul cutremurului produs la ora locală 16.43 (16.43 ora României), a fost localizat pe mare, la 100 de kilometri nord de Atena, în largul localităţii Mantoudi, situată în estul insulei Eubeea.

vineri, 2 ianuarie 2009

Grecia, Spania si Danemarca au ridicat restrictiile pe piata muncii pentru romani si bulgari

Vineri, 2 ianuarie 2009,

Trei state membre ale UE - Grecia, Spania si Danemarca - si-au deschis piata fortei de munca in fata cetatenilor romani si bulgari, odata cu intrarea in noul an, informeaza vineri euobserver.com.

Conform datelor statistice, cetatenii bulgari manifesta un interes mai mare pentru angajarea in munca in Grecia, in timp ce romanii prefera sa lucreze in Spania.

Totusi, majoritatea statelor membre cu vechime in UE si-a pastrat temporar sistemul permisului de munca fata de Romania si Bulgaria, care au aderat la Uniune in 2007.

Acum insa, situatia a fost reevaluata, iar Atena, Madridul si Copenhaga au decis in favoarea ridicarii acestei restrictii. Motivand recentele probleme economice din regiunea estica, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Luxemburg, Olanda si Belgia au anuntat oficial prelungirea restrictiilor cu trei ani.

In privinta tarilor care au devenit membre UE in 2004, intre care si Ungaria, exista de asemenea restrictii referitoare la angajarea in munca, insa in cazul acestora cercul statelor membre cu vechime in UE este cu mult mai restrans.

Potrivit agentiei de presa BGNES, ministrul Muncii din Grecia a informat oficial Comisia Europeana ca tara sa nu va mai aplica restrictii pe piata muncii dupa expirarea perioadei de doi ani de la aderarea Romaniei si Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007.

Astfel, cetatenii romani si bulgari vor putea nu numai sa calatoreasca liber, dar si sa munceasca in Grecia.

Guvernul grec a decis ca aceasta initiativa va reduce numarul muncitorilor ilegali si nu ii va afecta pe greci.