Acalmie în Grecia, noi proteste de astăzi şi până miercuri
8 decembrie
Atmosfera era relativ calmă azi, la primele ore ale dimineţii, la Atena şi în alte oraşe greceşti, unde s-au înregistrat în weekend violenţe soldate cu 20 de răniţi, scrie AFP, citată de NewsIn. Opoziţia de stânga a anunţat însă noi proteste în cursul după-amiezii.
După gravele ciocniri de ieri dintre tineri şi poliţie, la Atena, incidentele se limitau luni dimineaţa la cartierul Exarhia, unde un poliţist l-a împuşcat sâmbătă seara pe Andreas Grigoropoulos, în vârstă de 15 ani.
Mici grupuri de tineri se aflau astăzi, în continuare, în Facultatea Politehnică şi în Universitatea de Studii Economice din Atena, situate în apropierea cartierului din centrul capitalei elene. La Salonic, al doilea oraş ca mărime din ţară, universităţile erau luni ocupate de către tineri. Rectoratele mai multor universităţi din capitală şi din Salonic au anunţat că acestea vor fi închise timp de două zile.
Partidul Comunist Grec (KKE), micul partid Syriza şi alte formaţiuni de stânga au anunţat că vor avea loc noi manifestaţii luni după-amiaza, la Atena.
Coaliţia radicală de stânga Syriza a convocat, la rândul său, o manifestaţie astăzi după-amiază, în faţa Universităţii din Atena. De asemenea, profesorii universitari au lansat o grevă de trei zile, care poate fi prelungită, pentru a denunţa circumstanţele morţii lui Andreas Grigoropoulos, în vârstă de 15 ani.
În toată Grecia, grupuri de tineri au incendiat şi distrus clădiri şi autovehicule, în care au aruncat cu pietre şi coctailuri Molotov. Forţele de ordine au reacţionat, dispersând manifestanţii cu gaze lacrimogene.
Noi manifestaţii vor avea loc în Grecia luni, marţi şi miercuri
Noi manifestaţii sunt prevăzute la Atena şi Salonic marţi şi miercuri, pentru a protesta faţă de uciderea unui adolescent, sâmbătă seara, de către un poliţist.
Partidul comunist KKE va organiza va pregăti o grevă generală de 24 de ore miercuri, mişcare de protest prevăzută de mult timp şi organizată împreună cu marile sindicate din ţară. Membrii KKE vor să denunţe, în cursul mitingului, "tirania poliţiei".
Marţi, organizaţii ale liceenilor şi studenţilor vor manifesta în piaţa Omonia, din centrul capitalei. Mobilizarea va fi şi mai puternică miercuri, când Confederaţia Muncitorilor Greci (GSEE, 600.000 de membri) şi federaţia funcţionarilor Adedy (200.000 de membri) organizează o grevă. .
Sâmbătă seara, Andreas Grigopoulos, împreună cu alţi circa 30 de tineri, au aruncat cu pietre şi alte obiecte în maşinile forţelor de ordine. Băiatul în vârstă de 15 ani a fost împuşcat de un poliţist care a tras trei gloanţe în direcţia lui. Acesta a fost arestat duminică pentru omucidere iar un al doilea poliţist, care îl însoţea, a fost reţinut pentru complicitate. În plus, şeful comisariatului din cartierul Exarhia a fost suspendat.
Potrivit unei surse judiciare, medicii legişti vor efectua o autopsie luni.
Într-o scrisoare de condoleanţe adresată familiei victimei, premierul grec Costas Karamanlis a dat asigurări că nu va exista "indulgenţă" faţă de cei responsabili pentru moartea adolescentului. Ministrul de interne Prokopis Pavlopoulos şi oficiali din poliţie şi-au exprimat "profunda durere" faţă de cele întâmplate şi au ordonat începerea unei anchete. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Pavlopoulos şi secretarul său de stat Panayotis Hinofotis şi-au prezentat demisiile, însă Karamanlis a refuzat să le primească.
Duminică, mai multe magazine, bănci şi maşini de pe strada Alexandras din Atena, unde se află sediul poliţiei, au fost incendiate în timpul unei manifestaţii la care au participat aproximativ 5.000 de persoane. Protestele au degenerat în ciocniri între autorităţi şi tineri, în urma cărora circa 30 de poliţişti şi alte şase persoane au fost rănite uşor, iar 20 au fost arestate. O situaţie asemănătoare s-a produs duminică şi la Salonic, unde, în timpul unei manifestaţii la care au participat 2.000 de persoane, mai multe magazine, bănci şi maşini au fost distruse de grupuri de tineri. Şi în oraşul Patras un poliţist a fost bătut de tineri, necesitând spitalizare.
vineri, 26 decembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu