marți, 30 decembrie 2008

Drapele israeliene şi americane, arse la Atena

Aproximativ 300 de persoane, printre care numeroşi palestinieni, au participat la această manifestaţie. Forţele de ordine au recurs la grenade lacrimogene pentru a le împiedica să se apropie de ambasadă. Unii manifestanţi au aruncat cu pantofi în fotografii ale preşedintelui american George W. Bush.

Alte manifestaţii organizate la apelul mişcărilor de stânga erau prevăzute în cursul serii la Atena şi Salonic.

Peste 345 de persoane au fost ucise, începând de sâmbătă, în bombardamentele conduse de Israel împotriva Fâşiei Gaza, ca răspuns la tirurile cu rachete ale Hamas.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu