Revoltele anarhistilor arunca Grecia in haos
Scinteia revoltelor a fost uciderea unui tinar de catre politisti. Situatia este una extrem de tensionata, Grecia avind o traditie a revoltelor de strada.
In mai multe orase grecesti s-au produs ieri revolte spontane dupa ce politia a impuscat mortal un tinar la Atena. Revoltele au inceput simbata seara dupa incidentul din cartierul Exarhia, tinerii aruncind cu sticle incendiare inspre trupele de politie, incendiind masini si spargind vitrine. Revoltele au cuprins apoi orasul Salonic si alte orase din nordul Greciei, dar si din Creta si Corfu.
Zeci de banci si magazine au fost incendiate la Salonic cu cocteiluri Molotov. Au fost vizate filialele Bancii Nationale a Greciei si bancii Emporiki, fiind avariate, de asemenea, si magazine de imbracaminte si supermarketuri. Circa 2.000 de manifestanti s-au strins in apropiere de piata Kamara. Grupuri de tineri cu fetele acoperite au aruncat cu pietre si coctailuri Molotov asupra fortelor de ordine, in fata Facultatii de Drept din Atena, iar politia riposta cu gaze lacrimogene.
Principalele universitati din Atena erau ocupate ieri de studenti, in semn de protest fata de moartea adolescentului. Fumul cuprindea cartierul Exarhia, unul dintre punctele traditionale in care au loc ciocniri intre politie si bandele de anarhisti. Politia a tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, unii dintre acetia purtind cagule. Cel putin doi politisti au fost raniti.
Ministrul de Interne, Prokopis Pavlopoulo i-a oferit demisia, dar premierul Costas Karamanlis nu a acceptat-o. "In numele guvernului si al premierului, imi exprim regretul pentru incident si mai ales pentru moartea tinarului", a declarat Pavlopoulos.
Socialistii greci cistiga electoral de pe urma revoltelor
Doi politisti, printre care cel care l-a ucis pe tinarul de 15 ani au fost arestati. Unul este acuzat de omucidere, celalalt de complicitate. Polititii sustin ca masina lor de patrula a fost atacata de 30 de tineri, care aruncau cu pietre. Cind au incercat sa ii aresteze pe tineri, au fost atacati din nou, iar unul dintre politisti a tras cu pistolul, ucigindu-l pe unul dintre demonstranti. Este pentru prima data, din 1985, cind politia ucide un minor in Grecia. Se pare ca baiatul avea doar 15 ani. "Criminali in uniforme!" strigau tinerii care demonstrau in fata sediului central al politiei din Atena, unde erau retinuti cei doi polititi. Grupul denumit Stinga Unita Anti-capitalista a chemat populatia la un miting astazo, la Atena, ca protest fata de uciderea tinarului. Guvernul de centru-dreapta al lui Karamanli care are o majoritate asigurata doar de un loc in plus in parlament, se confrunta cu nenumarate proteste din partea sindicatelor si a uniunilor studentilor. Socialistii, in schimb, au crescut in sondaje. In 1985 un tinar de 15 ani, Michalis Kalteza a fost omorit de un politist in acelasi cartier in timpul unei manifestatii. Incidentul a fost la originea unei serii de confruntari intre fortele de ordine si grupurile de tineri de extrema-stinga si anarhisti care au durat citiva ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu